Istorie, de fapt doar amintiri.

Istorie. Personala. Nu cred ca e chiar bine sa ma simt atat de important incat sa pot folosi despre propria-mi persoana un cuvant atat de mare ca istorie. Mai bine am sa ii spun amintiri, e mai corect.

Nu am de gand sa ma intorc in timp prea mult. Las vremurile educatiei mele pentru alte viitoare post - uri.

Sunt norocos, din toate punctele de vedere, norocos, mai ales din punct de vedere profesional. Fac parte din   acea categorie de oameni care si-a profesat meseria imediat dupa absolvirea facultatii, de fapt profesam - si inca bine de tot din timpul facultatii - este si aici o poveste care merita sa fie povestita. Sigur toata situatia aceasta este rezultatul direct al faptului ca am luat scoala in serios. Atat de serios incat am intrat la facultate cu bursa de merit, in urma unui exemen la matematica si unul la fizica, si cinci ani mai tarziu am terminat facultatea tot cu bursa de merit, ba chiar mai mult eram sef de promotie. Fiind un studios, inclinat spre cercetare, ceva gena mostenita din familie (poate mai tarziu voi povestii si despre asta), am fost recomandat Institutului de Cercetari si Proiectari Miniere MINESA S.A. din Cluj Napoca. Faina treaba. Cei de la institut aveau nevoie de o tanara speranta, iar eu doream sa ma afirm, practic faceam o pereche formidabila. La institut m-am cam nimerit singur, dar singur de tot, intreg laboratorul topo era format din doi muncitori topografi si jumatate (Bandi era jumatate de norma la topo jumatate de norma la impachetat sare), plus un inginer mediocru, obscur, sters pe care spre norocul meu am reusit sa il uit.

Fantasticul colectiv, era format din urmatoarele personaje:

•  un muncitor batran si dependent de alcool cu veleitati de sef,
•  un muncitor batran betiv si el dar nu dependent de alcool dotat cu ceva de artist, chiar a publicat o carte de povesti si poezii (si pe langa toate acestea avea un suflet mare, mare), unicul dotat cu bun simt, colegialitate, fair play, cel putin fata de mine,
•  o jumatate de muncitor care avea probleme personale mai mari decat le putea duce,
•  un inginer mediocru care nu avea nimic cu topografia, avea doar cu facutul de bani (la nivelul lui acolo jos), care nu s-a prins ca in institutele de cerecetare nu se fac bani, se face arta.
• si subsemnatul, care era un idealist, naiv, cu ganduri de cariera in cercetare.

Pretentiile fata de acest colectiv erau nebanuit de mari, se cerea sa fie continuata munca de cercetare a inginerului Gerendi Alexandru (unul din cei mai potenti topografi minieri pe care i-a avut tara noastra), a inginerului Morar ( un inginer topograf foarte capabil, care s-a prins ca e foame mare in cercetare si a plecat undeva in Arabia sa faca topografie mare pe bani multi), a profesorilor Domide, Filimon, si multi alti. Vai saraca cercetare, pe mana cui ai ajuns.

Pe scurt munca consta din masuratori de cea mai mare precizie (nivelment geodezic de ordinul I si II), in conditii de suprafata si subteran. Masuratorile aveau ca scop observarea, si inventarierea deplasarilor terenurilor aflate deasupra si in apropierea exploatarilor de sare, precum si observarea deplasarilor ce aveau loc in subteran. Observatiile se fac pe aliniamente de repere plasate in locuri atent alese atat la suprafata cat si in subteran. Aceste masuratori au un caracter periodic. Cheia acestei urmariri a deplasarilor este periodicitatea, omogenitatea informatiei, precizia informatiei.

Situatia la institut, pentru un topograf, era de vis: erau in plina desfasurare contracte cu mai toate exploatarile de sare din tara pentru urmarirea deplasarilor. Saline in tara la noi sunt din plin: Cacica, Tg Ocna, Slanic Prahova, Dej, Ocna Mures, Ocnele Mari, Praid, plus campurile de sonda pentru extractia saramurii: Tg Ocna, Rasboieni, Ocna Mures, Ocnele Mari. Toate aceste exploatari trebuiau masurate de doua ori pe an, mai pui ca erau exploatari vechi (ne functionale din punct de vedere al extractiei sarii) care trebuiau observate: Mina Ciciri (Dej), Mina Cantacuzino, Putul 23 August (Slanic Prahova) si altele. Multitudinea de contracte presupuneau deplasari suficient de lungi cat sa ti faci treba si suficient de dese cat sa nu te apuce de la statul excesiv la birou. Plictiseala nu era, dar comunism si imbecilitate cata vrei, chiar mai mult de atat.

Mergeam in delegatii de cate 7 - 9 zile prin diferite colturi ale tarii ( de cele mai multe ori cu trenul - incercati sa transportati 2 stadii semidecimatrice de invar de 3 m si un trepied fix de 1.8m cu trenul sa vadeti distractie mai ales la urcare si coborare) apoi ramaneam la birou cam 5 zile pentru rezolvarea temei de cercetare, dupa care o luam de la inceput, si tot asa, povestea pare simpla. Dar in sine situatia era dezastruoasa, pentru un institut de cercetare, aveam biroul in anticamera bibliotecii cu avantaje si dezavantaje, in colectiv am apucat un PC dupa multe cereri la conducere (am primit un 80 286 cu monitor monocrom care rula MS DOS si ceva programe de calcul al nivelmentului si MS Windows 3.1 toate acestea in 2003!), practic aici se termina arta si incepe chinul. Imaginati-va ca planurile nu erau plotate, erau multiplicate dupa niste calc uri si colorate de niste doamne (cu care trebuia sa vorbesti atent daca nu vroiai sa ai Raul Mures colorat in galben si mina Maria Tereza in albastru, nu mai vorbim de izocurbele scufundarilor sau de izocurbele semnalelor), ce mai ca in secolul XX.

Sincer am incercat, din toate puterile mele am incercat sa ridic nivelul, dar nu a mers, no comment (doar atat: ditamai institutul de cercetari si nici un specialist Doctor in stiinte pe domeniul sau, trist, zau ca trist rau de tot). Cu riscul sa fiu interpretat ca ipocrit, am ramas la institut cat sa imi fac munca de teren pentru Doctoratul inceput sub priceputa indemanare a dlui Prof. Univ. Dr. Ing. Dima Nicolaie, dupa care, fara sa fi avut acest obiectiv premeditat am tradat institutul si mi am continuat drumul.

Astfel am acceptat propunerea unei subsidiare franceze a unei multinationale ( SC SADE Companie Generale de Travaux Hidraulique). Sa il vad pe acela care ar fi refuzat o oferta ca a francezilor: castigam la ei intr-o luna cat la institut in 2 ani si jumate, dar munca pe masura, din prima m am trezit head of survey operations, cu toata libertatea pe care mi am dorit-o (la alegerea aparatelor si metodelor folosite, la alegerea personalului executant al trasarilor, la orice de fapt ce era in departamentul meu).

Si  a mers treaba asta faina mai bine de doi ani, si a mers bine. Am intalnit la francezi oameni pe care nu ii voi uita niciodata (de buni sau de rai ce erau), mi am perfectionat franceza, deoarece in prima iarna am fost printre putinii romani implicati in proiect si trebuia sa comunic, am castigat experienta, am pus deoparte suficient capital ca la sfarsit sa imi pun pe picioare propria afacere.